De mii de ani nimeni nu stie unde se afla izvorul secret. Locul neatins de om care ascunde apa vie din inima Bucovinei

O moştenire valoroasă

Prin testamentul lui Gheorghe Lupaşcu Haşdeu (strămoşul lui Bogdan Petriceicu Haşdeu) din 7 noiembrie 1732, o parte din Dorna revine fiului său, Nicolae. În 1744, izvoarele de apă minerală sunt denumite „borcut” în documentele vremii, denumire care se păstrează până în zilele noastre în limbajul popular din ţinutul Bucovinei.

În 1776, primul guvernator militar al Bucovinei, Generalul Spleny, confirmă existenţa şi calitatea izvoarelor de apă minerală din zona Dornelor.

Mărturiile lui Belsazar Hacquet

În 1788, omul de ştiinţă Belsazar Hacquet întreprinde o călătorie de studii în Carpaţi şi publică în 1790 cartea cu titlul „Cele mai recente călătorii geografico-politice ale lui Hacquet în anii 1788–1789 prin Carpaţii Nordici ai Daciei şi Galiţiei”, în care consemnează compoziţia minerală a apei din bazinul Dornelor şi face următoarele aprecieri despre apa existentă aici: „este terapeutică, am băut-o chiar eu în mai multe rânduri şi efectele ei nu au fost decât salutare”.

Începuturile staţiunii Vatra Dornei

În 1807, Franz Schubert, inspectorul domeniilor bucovinene, propune construirea unei băi şi a unui hotel pentru vizitatorii izvoarelor de la Vatra Dornei imediat după descoperirea apelor minerale de către medicul şef al Bucovinei, dr. Ignaz Pluschk. În aceeaşi perioadă, dr. Pluschk face primele analize ale apelor minerale din zonă.

În atenţia gazetelor vremii

În 1812, Guberniul Galiţiei ordonă Administraţiei Moşiilor Statului şi Administraţiei Bucovinei să ia măsuri pentru valorificarea izvoarelor

cu ape medicinale din jos de localitatea Vatra Dornei.

Zona Dornei şi apele minerale ce o brăzdează încep să câştige popularitate şi să devină subiect al gazetelor vremii. Această popularitate este confirmată şi de Jurnalul Împăratului Franz I, care afirmă că apele din Dorna „par să fie foarte vindecătoare şi sunt foarte mult vizitate. La orice depărtare este un bun izvor de apă minerală”.

Dezvoltarea staţiunii

Zăcămintele hidrominerale de la Sarul Dornei, Poiana Negri şi Dorna Candrenilor sunt menţionate în secolul al XX-lea într-o serie de atestări

documentare privind izvoarele, analizele chimice, utilizările date apelor şi începutul activităţii de îmbuteliere. Cel mai adesea, însă, aceste documente sunt legate de înfiinţarea şi dezvoltarea staţiunii Vatra Dornei.

În acea perioadă, transportul turiştilor se făcea cu căruţa, care bătea drumuri de sute de kilometri între staţiune şi Satu Mare, Oradea, Timişoara, Arad, Budapesta şi chiar Viena.

Captarea izvoarelor naturale

Un aspect nou şi important în mecanismul exploatării zăcămintelor hidrominerale a constat în trecerea de la captări de surse naturale la

exploatarea prin sonde care deschid niveluri acvifere mai adânci din zăcăminte. Din aceste niveluri care au, adesea, ape în cantităţi superioare acelora din nivelul acvifer superficial, se alimentează „izvoarele naturale”.

Merită o menţiune specială realizarea unor captări ingenioase de izvoare naturale, cum ar fi cele de la Vatra Dornei, Slănic-Moldova, Borsec, gândite şi executate între anii 1920–1930 de Josef Knet, un cunoscut specialist din Viena.

Îmbutelierea apelor minerale

În anul 1977, apele minerale erau îmbuteliate de 26 de unităţi de exploatare, dintre care 22 îmbuteliau ape bicarbonatate-carbogazoase de larg consum şi 4 îmbuteliau ape cloruro-sodice sulfatate, sulfuroase, în exclusivitate medicinale.